Incluziune și diversitate: cum ajungi la tinerii cu oportunități reduse din cartiere și din rural

Cea mai simplă constatare din lucrul cu tinerii este și cea mai incomodă: tinerii care participă la activitățile noastre sunt, de regulă, cei care ar fi găsit și singuri drumul. Studenți activi, elevi de la licee bune, tineri care au deja un cont pe platformele unde anunțăm proiectele. Cei care ar avea cea mai mare nevoie de o experiență de învățare, de un grup, de un mentor, nu ajung la noi, pentru că nu știu că existăm sau pentru că nu cred că astfel de lucruri sunt „pentru ei”. Incluziunea începe cu recunoașterea acestei distanțe.

În limbajul programelor europene, vorbim despre tineri cu oportunități reduse: tineri care, din cauza unor obstacole economice, sociale, geografice, culturale, de sănătate sau de educație, au acces mai dificil la oportunități decât ceilalți. O categorie des menționată este cea a tinerilor NEET, un acronim din engleză pentru cei care nu sunt nici în educație, nici în formare, nici angajați. România se numără, potrivit datelor Eurostat din ultimii ani, printre țările cu una dintre cele mai ridicate ponderi de tineri în această situație din Uniunea Europeană, iar diferența dintre urban și rural este semnificativă. În spatele cifrelor sunt tineri din satele județului Timiș sau din cartierele mărginașe ale Timișoarei, pentru care un proiect de tineret este o noțiune abstractă.

De ce nu ajung la noi

Obstacolele sunt mai banale decât ne-am aștepta. Un tânăr dintr-o comună la cincizeci de kilometri de oraș are nevoie de bani de transport și de un orar de autobuz care să se potrivească cu activitatea. Un tânăr care lucrează în schimburi nu poate veni la un atelier în timpul zilei. O tânără care are grijă de frații mai mici nu poate pleca o săptămână într-un schimb de tineri. La acestea se adaugă bariera limbajului: un anunț despre „mobilitate de învățare cu certificare Youthpass” nu spune nimic cuiva care nu a mai auzit termenii. Youthpass, de altfel, este un certificat european care descrie competențele dobândite într-un proiect de tineret, un instrument util, dar care trebuie explicat, nu presupus.

Mai există și o barieră de încredere. Mulți tineri din medii defavorizate au o experiență proastă cu instituțiile și cu promisiunile. Un ONG care apare o dată, face o activitate și dispare confirmă această experiență. Incluziunea cere prezență repetată, nu evenimente spectaculoase.

Ce am învățat

Primul lucru pe care l-am învățat este că nu ajungi la acești tineri prin postări pe rețele sociale, ci prin oameni. Profesorul din școala din comună, bibliotecara, preotul, antrenorul echipei locale de fotbal, asistentul social din primărie sunt cei care cunosc tinerii pe nume și care pot spune „du-te, merită”. Lucrătorul de tineret, adică persoana care proiectează și facilitează activități educative cu tinerii în afara școlii, trebuie să-și construiască mai întâi o rețea de astfel de intermediari, iar asta ia luni, nu zile.

Al doilea lucru este că activitatea trebuie să vină spre tineri, nu invers. Un atelier ținut în căminul cultural din comună sau în sala de clasă din liceul tehnologic de la marginea orașului atrage alți participanți decât același atelier ținut în centru. În proiectul „Inclusion+”, pe care l-am derulat în 2021, tema a fost exact aceasta: cum proiectezi activități astfel încât să nu excludă prin însăși forma lor. O discuție care presupune că toți știu engleză, că toți au laptop sau că toți pot vorbi liber despre familia lor va lăsa pe cineva pe dinafară.

Al treilea lucru este că diversitatea nu se rezolvă prin cote. Dacă aducem într-un grup doi tineri din rural și optsprezece studenți, cei doi se vor retrage în prima zi. Grupurile mixte funcționează când sunt echilibrate și când facilitatorul lucrează conștient la ritm și la limbaj. Am văzut tineri care în prima zi nu scoteau un cuvânt și în a cincea zi prezentau în fața întregului grup, dar asta s-a întâmplat pentru că cineva a avut grijă să le creeze spațiul.

Fondurile europene pentru educație și ocupare au în ultimii ani priorități explicite pentru tinerii NEET și pentru incluziune, iar programul Erasmus+ oferă sprijin financiar suplimentar pentru participanții cu oportunități reduse. Resursele există. Ceea ce lipsește adesea este timpul investit înainte de proiect, în identificarea și cunoașterea tinerilor, și timpul de după, în care relația continuă. Aceasta este, în strategia noastră pentru următorii ani, una dintre cele cinci arii de lucru, tocmai pentru că nu poate fi tratată ca o componentă a altor proiecte, ci cere o abordare proprie. Vrem ca în următoarele proiecte să construim colaborări durabile cu școli și primării din județ, pentru ca invitația să ajungă acolo unde nu a ajuns până acum.