Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027 finanțează, din Fondul Social European Plus, intervenții pentru tineri NEET, pentru dezvoltarea competențelor și pentru tranziția de la educație la muncă. Multe dintre aceste intervenții au nevoie exact de ce fac organizațiile de tineret de ani de zile.
Unde contribuim
- Identificarea și activarea tinerilor NEET. Organizațiile de tineret ajung la tinerii pe care instituțiile nu îi ajung, prin rețele informale și prin încredere construită în timp.
- Competențe transversale. Programele de ocupare au componente de dezvoltare personală și de competențe sociale; educația nonformală are metodele.
- Mentorat și însoțire. Relația de tip lucrător de tineret–tânăr este exact tipul de sprijin pe care îl cer intervențiile integrate.
- Antreprenoriat. Ateliere de ideare, validare și plan de afacere, testate în proiectele noastre Erasmus+.
Ce aducem într-un parteneriat
Experiență de implementare a proiectelor cu finanțare nerambursabilă din 2016, proceduri interne de management operațional și financiar, acces la grupuri-țintă din Timiș și o rețea de parteneri instituționali locali. Lucrăm ca partener al unor universități, autorități publice sau furnizori de formare, aducând componenta de educație nonformală și de lucru direct cu tinerii.
Ce căutăm
Parteneri care pregătesc aplicații PEO sau alte programe naționale și care au nevoie de o organizație de tineret cu experiență verificabilă. Scrieți-ne.