Învățarea pe tot parcursul vieții nu se termină la 18 ani

Există o idee adânc înrădăcinată în felul în care gândim educația: înveți până la o anumită vârstă, apoi muncești. Școala, eventual facultatea, apoi „viața reală”, în care diploma te reprezintă și competențele rămân, cumva, fixate. Această idee nu a fost niciodată adevărată, dar a devenit de-a dreptul periculoasă într-o economie în care o meserie se schimbă din temelii în zece ani și în care instrumentele digitale pe care le folosim astăzi nici nu existau când generația actuală de tineri adulți era în liceu.

Învățarea pe tot parcursul vieții, expresie care sună a slogan instituțional, înseamnă de fapt ceva simplu: a continua să dobândești cunoștințe și competențe, în forme diferite, de-a lungul întregii vieți active. Poate fi un curs de calificare, o formare la locul de muncă, un atelier organizat de un ONG, un proiect de voluntariat sau pur și simplu un obicei de a învăța singur, cu disciplină, lucruri noi. Uniunea Europeană și-a propus ca o majoritate clară a adulților să participe anual la o formă de învățare până în 2030, iar România, potrivit datelor Eurostat, se află de mulți ani printre statele membre cu cea mai scăzută participare a adulților la educație și formare.

De ce stăm atât de prost

Explicațiile sunt mai multe și se întrețin reciproc. Prima este culturală: la noi, cursul de formare este perceput de multe ori ca o pedeapsă sau ca o formalitate, nu ca o oportunitate. A doua este economică: cine lucrează zece ore pe zi, uneori în două locuri, nu are nici timp, nici energie pentru școală seara. A treia este legată de ofertă: multe cursuri disponibile sunt fie prea generale, fie rupte de ce cere piața, iar certificatele obținute nu sunt întotdeauna recunoscute de angajatori. Iar a patra, cea mai puțin discutată, este lipsa de încredere: un adult care a avut o experiență școlară proastă nu intră cu ușurință într-o sală de curs, oricât de bine intenționat ar fi formatorul.

Pentru tinerii adulți, între 18 și 30 de ani, aceste obstacole se combină cu o presiune specifică: trebuie să se întrețină, să își găsească un loc, poate să întemeieze o familie, și fiecare oră petrecută într-un curs pare o oră luată de la ceva urgent. Paradoxul este că exact în această perioadă investiția în competențe are cel mai mare randament, pentru că urmează patruzeci de ani de carieră.

Educația nonformală ca poartă de intrare

Din experiența noastră, tinerii care au respins școala tradițională nu resping neapărat învățarea. Resping formatul: banca, tabla, examenul. Educația nonformală, adică învățarea organizată, cu scop și metodă, dar în afara sistemului formal, oferă un alt format, în care participantul este activ, greșeala este parte din proces și rezultatul se vede imediat. Un atelier de scriere de proiecte pentru ONG-uri studențești, un curs de antreprenoriat în care lucrezi pe propria idee, un hackathon ca „Shine your light”, toate acestea sunt experiențe de învățare pe care participanții nu le numesc „școală”, dar din care ies cu competențe reale.

Un rol aparte îl au programele europene. Erasmus+, de exemplu, nu este doar pentru studenți: are o componentă dedicată educației adulților și una pentru tineret, în care tinerii cu puține oportunități sunt o prioritate explicită. Fondurile europene pentru educație și ocupare finanțează, la rândul lor, cursuri de calificare și recalificare pentru adulți, de multe ori gratuite pentru participanți. Problema nu este lipsa banilor, ci faptul că informația nu ajunge la cei care ar avea cel mai mult nevoie de ea, iar aici organizațiile de tineret și cele comunitare pot face diferența.

Ce putem face, fiecare

Un tânăr adult poate începe cu lucruri mici: un curs online terminat până la capăt, nu doar început, participarea la un atelier local, asumarea unei responsabilități noi la locul de muncă, cu scopul declarat de a învăța ceva. Contează mai puțin ce înveți și mai mult obiceiul de a învăța și reflexul de a-ți pune întrebarea, la fiecare șase luni, ce știi să faci acum și nu știai înainte.

Un angajator poate înceta să trateze formarea ca pe un cost și să o vadă ca pe singura modalitate de a păstra oamenii buni într-o piață a muncii ca cea din Timiș, în care concurența pentru angajați este acerbă. O organizație de tineret, cum suntem noi, poate să își asume rolul de intermediar: să aducă oferta de învățare aproape de tineri, în formate pe care aceștia le acceptă, și să le arate că un certificat de competențe, un Youthpass sau o calificare recunoscută nu sunt hârtii, ci argumente.

Cel mai important lucru rămâne însă schimbarea de perspectivă. Dacă acceptăm că învățarea nu se termină la 18 ani, nici la 25, nici la 50, atunci fiecare curs, fiecare proiect și fiecare eșec din care tragem o lecție devin parte din același drum. Noi lucrăm cu tineri, dar mesajul este același pentru toate vârstele: nu este niciodată prea târziu să înveți ceva, și rareori este prea devreme.