Antreprenoriatul social în România: cadru, exemple și ce înseamnă pentru tineri

Când vorbim cu tinerii despre antreprenoriat, întrebarea care apare aproape mereu este dacă trebuie să aleagă între a face bani și a face bine. Antreprenoriatul social este răspunsul la această falsă dilemă: o afacere construită în jurul unei misiuni sociale, care își acoperă costurile din activitate economică, dar își măsoară succesul și în ce schimbă în comunitate. În România, acest model are un cadru legal propriu de aproape zece ani, dar rămâne, în continuare, puțin cunoscut în afara sectorului nonprofit.

Ce spune legea

Cadrul de referință este Legea nr. 219/2015 privind economia socială. Legea definește economia socială ca ansamblul activităților organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivități sau interesele personale nepatrimoniale, prin creșterea gradului de ocupare a persoanelor din grupuri vulnerabile și prin producerea și furnizarea de bunuri și servicii. Printre principiile pe care le enumeră se află prioritatea acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului, solidaritatea, responsabilitatea colectivă și gestiunea transparentă.

Legea introduce două statute distincte. Primul este cel de întreprindere socială, pe care îl poate obține o entitate juridică, fie ea societate comercială, cooperativă, asociație sau fundație, dacă îndeplinește criterii precum alocarea unei părți semnificative din profit sau excedent pentru scopul social și reinvestirea în comunitate, limitarea diferențelor salariale și respectarea unor reguli de transparență. Statutul se obține prin atestatul de întreprindere socială, eliberat de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, pe o perioadă determinată, și se consemnează în Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale. Al doilea statut, mai exigent, este cel de întreprindere socială de inserție, care presupune ca o parte substanțială din angajați să provină din grupuri vulnerabile și care se certifică prin marca socială. Procentele și condițiile exacte sunt prevăzute de lege și de normele ei de aplicare, iar cine intenționează să le acceseze face bine să consulte textul actual și agenția județeană, pentru că au existat ajustări în timp.

Cum arată în practică

Nu vrem să inventăm povești de succes cu nume și cifre, așa că vom descrie tipurile de întreprinderi sociale pe care le-am întâlnit în ultimii ani, în Timișoara și în proiectele noastre europene. Cele mai vizibile sunt atelierele protejate sau de inserție, unde persoane cu dizabilități sau cu un parcurs dificil, de exemplu foști beneficiari ai sistemului de protecție a copilului, lucrează la produse artizanale, textile sau alimentare, cu un angajator care își asumă să le ofere nu doar un salariu, ci și sprijin în integrare. Apoi sunt cafenelele și restaurantele cu misiune socială, un model răspândit în Europa și prezent și la noi, în care spațiul funcționează ca afacere, dar și ca loc de formare pentru tineri din medii defavorizate.

Alte forme sunt mai puțin spectaculoase, dar la fel de importante: cooperative agricole care adună producători mici și le dau acces la piață, servicii de reciclare și reparații care creează locuri de muncă pentru persoane greu de angajat, servicii sociale sau educaționale contra cost, în care profitul finanțează accesul gratuit pentru cei care nu își permit. Ce le leagă pe toate este faptul că modelul economic și cel social sunt gândite împreună, de la început, nu lipite ulterior.

De ce credem că este o cale potrivită pentru tineri

Antreprenoriatul și antreprenoriatul social formează una dintre cele cinci arii ale strategiei noastre pentru 2024–2027 și nu întâmplător. Am lucrat pe această temă în mai multe proiecte Erasmus+, de la Social entrepreneurship for sustainable growth în 2019 până la cursul de formare pentru lucrători de tineret Social Entrepreneurship is the Future în 2022, și am organizat cursuri de antreprenoriat în Timișoara împreună cu incubatorul INCUBOXX. Ce am observat constant este că tinerii nu sunt atrași de antreprenoriat ca atare, ci de ideea de a construi ceva care are sens. Când înțeleg că o afacere poate avea o misiune și totuși să fie o afacere, interesul crește vizibil.

Modelul are însă capcanele lui și ar fi nedrept să le ascundem. O întreprindere socială este, înainte de toate, o întreprindere: dacă produsul nu se vinde, misiunea nu se finanțează. Mulți tineri pornesc cu o idee generoasă și fără un calcul realist al costurilor, al prețului și al pieței. În plus, lucrul cu persoane din grupuri vulnerabile cere competențe de însoțire pe care nu le ai automat pentru că ai bune intenții. De aceea, în cursurile noastre insistăm pe planul de afaceri în egală măsură cu planul social și pe parteneriate cu organizații care au deja experiență în lucrul cu grupul țintă respectiv.

Pentru cine vrea să înceapă, primii pași sunt mai simpli decât par: o idee testată cu câțiva clienți reali, o discuție cu agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă despre atestat, un ochi aruncat pe liniile de finanțare dedicate economiei sociale din fondurile europene pentru educație și ocupare, care în ultimii ani au susținut înființarea de întreprinderi sociale în regiune. Și, dacă sunteți tineri din Timișoara sau din județul Timiș cu o astfel de idee, ușa noastră este deschisă pentru o primă discuție.