Anul European al Competențelor și după: unde a ajuns Europa cu formarea tinerilor

Între mai 2023 și mai 2024, Uniunea Europeană a marcat Anul European al Competențelor. Ca orice „an european”, a fost mai degrabă un cadru de comunicare și de mobilizare decât un program cu buget propriu: conferințe, campanii, evenimente în statele membre, o atenție sporită acordată temei în discursurile oficiale. Acum, la câteva luni după încheierea lui, merită să ne întrebăm fără entuziasm și fără cinism ce a rămas în urma lui și, mai ales, unde se află Europa în privința formării tinerilor.

De ce a fost nevoie de un an dedicat competențelor

Contextul era și rămâne clar. Economia europeană trece simultan prin tranziția verde și prin cea digitală, iar ambele cer competențe pe care o parte importantă a forței de muncă nu le are. În același timp, multe companii, inclusiv din regiunea de Vest a României, spun că nu găsesc oameni cu pregătirea potrivită, în timp ce există tineri care nu reușesc să intre pe piața muncii. Această nepotrivire, între ce cer angajatorii și ce știu să facă oamenii, este în centrul discuției despre competențe.

Uniunea Europeană și-a stabilit, încă dinainte de acest an, câteva ținte pentru 2030, cuprinse în planul său de acțiune pentru drepturile sociale: cel puțin 60% dintre adulți să participe anual la o formă de învățare, cel puțin 80% dintre adulți să aibă competențe digitale de bază, iar rata de ocupare să ajungă la cel puțin 78%. Anul competențelor a fost gândit ca un impuls pentru a apropia statele membre de aceste ținte. România pornește, din păcate, de la unul dintre cele mai scăzute niveluri de participare a adulților la învățare din Uniune, iar la competențele digitale de bază situația este similară. Asta înseamnă că, pentru noi, distanța de parcurs este mai mare decât pentru majoritatea celorlalte state.

Ce a lăsat în urmă

Suntem prudenți când evaluăm rezultatele unui an tematic, pentru că e ușor să confunzi activitatea cu efectul. Ce putem spune cu certitudine este că anul a adus mai multă vizibilitate unor instrumente care existau deja. Pactul pentru competențe, o inițiativă prin care companii, autorități și organizații se angajează să investească în formarea angajaților, a crescut ca număr de membri. Discuția despre recunoașterea învățării nonformale, adică a competențelor dobândite în afara școlii, prin voluntariat, proiecte sau cursuri scurte, a căpătat mai multă greutate. Iar tema micro-certificărilor, documente care atestă o competență precisă, dobândită într-un timp scurt, a intrat tot mai mult în agenda universităților și a furnizorilor de formare.

Pentru cei care lucrăm cu tineri, important este că discursul s-a mutat, cel puțin la nivel european, de la „ce diplomă ai” la „ce știi să faci”. Această schimbare de perspectivă nu e nouă pentru educația nonformală. Instrumente precum Youthpass, certificatul prin care participanții la proiecte Erasmus+ de tineret își descriu și își recunosc singuri competențele dobândite, funcționează pe exact acest principiu de mai bine de un deceniu. Ce s-a schimbat este că principiul a ajuns în documente de politici și în strategii naționale.

Ce nu s-a schimbat

Onestitatea ne obligă însă să spunem și ce nu s-a schimbat. Un an de campanii nu modifică sistemele de educație și de formare, care se mișcă lent. Participarea adulților la învățare în România rămâne scăzută, iar pentru tinerii din afara marilor orașe oferta de formare accesibilă este încă subțire. Categoria tinerilor NEET, adică a celor care nu sunt nici în educație, nici în formare, nici la locul de muncă, rămâne în România peste media europeană, iar aceștia sunt exact cei pe care campaniile de comunicare îi ating cel mai greu. Pentru ei, problema nu este lipsa de informație despre importanța competențelor, ci lipsa unei uși concrete la care să bată.

Mai este și o problemă de limbaj. Documentele europene vorbesc despre „upskilling” și „reskilling”, despre „ecosisteme de competențe” și „căi de învățare flexibile”. Pentru un tânăr de 19 ani din Timiș care a terminat liceul și nu știe ce să facă mai departe, aceste cuvinte nu înseamnă nimic. Traducerea lor în oportunități reale, un curs, un stagiu, un mentor, un proiect în care să-și descopere o abilitate, este treaba organizațiilor de la nivel local, inclusiv a noastră.

Ce înseamnă pentru noi

Din 2016, prin proiectele Erasmus+ pe care le-am coordonat, am lucrat constant pe tema competențelor pentru angajabilitate, de la „Enhancing Youth Employability” la cursurile de formare pentru lucrători de tineret, persoanele care lucrează direct cu tinerii în afara școlii. Strategia noastră pentru 2024–2027 păstrează competențele și orientarea profesională ca prima arie de lucru. Nu pentru că e la modă, ci pentru că vedem, în fiecare atelier, cât de mare este distanța între ce ar putea tinerii și ce li se oferă.

Anul European al Competențelor s-a încheiat, dar țintele pentru 2030 rămân, iar ele vor fi atinse sau nu prin mii de inițiative mici, locale, nu prin campanii. Noi ne vedem rolul tocmai aici: să luăm prioritățile europene și să le transformăm, la Timișoara și în județ, în activități la care un tânăr poate veni marți după-amiază și poate pleca cu ceva nou.