Cum scrii un proiect pentru organizația ta de tineret: cinci întrebări înainte de formular

În ultimele luni am ținut mai multe ateliere de scriere de proiecte cu organizații studențești din Timișoara. Au venit oameni din ligi de facultate, din asociații mici de voluntari, din cluburi care funcționează de ani de zile fără să fi depus vreodată o cerere de finanțare. Am observat ceva care se repetă: aproape toți vin cu formularul deja deschis pe laptop și cu întrebarea „ce scriu la rubrica asta?”. Experiența ne spune că problema nu este de obicei rubrica, ci faptul că proiectul nu există încă în mintea celor care îl scriu. Formularul doar scoate la iveală golurile.

De aceea, în ateliere am început să insistăm pe o etapă pe care mulți o sar: cea dinaintea formularului. Sunt cinci întrebări pe care le punem fiecărei echipe și la care cerem răspunsuri în propoziții simple, fără jargon. Dacă răspunsurile vin ușor, formularul se completează aproape singur. Dacă nu vin, este un semn că mai aveți de discutat în echipă.

Care este problema și a cui este?

Prima întrebare pare banală și este cea mai grea. „Tinerii nu se implică” nu este o problemă, este o lamentație. O problemă bine formulată spune cine, unde, ce și, pe cât posibil, de ce. De exemplu: studenții din anul întâi de la o anumită facultate nu știu că există asociații în care se pot implica, pentru că nimeni nu le spune în prima săptămână. Dintr-odată, proiectul are un public clar, un loc și o cauză asupra căreia se poate acționa. Când nu știți de ce există problema, mergeți și întrebați oamenii pe care vreți să-i ajutați. Zece discuții de cinci minute valorează mai mult decât o oră de presupuneri.

Ce se schimbă dacă proiectul reușește?

A doua întrebare separă obiectivele de activități. Multe organizații scriu ca obiectiv „organizarea a trei ateliere”. Dar atelierele sunt ceea ce faceți, nu ceea ce se schimbă. Obiectivul este ce rămâne după ce atelierele s-au încheiat: un grup de studenți care știu să facă un lucru pe care nu îl știau, o asociație care are un plan, o decizie luată de facultate. Puneți-vă întrebarea cum ați ști, peste șase luni, că a meritat. Dacă răspunsul este „am făcut atelierele”, mai lucrați la el. Și, la fel de important, nu promiteți mai mult decât puteți verifica. Un obiectiv modest și măsurabil convinge mai mult decât unul măreț și vag.

De ce voi?

Finanțatorii, fie că vorbim de primărie, de un program european sau de o companie, vor să știe de ce organizația voastră este cea potrivită pentru acest proiect. Nu trebuie să aveți zece ani de activitate. Trebuie să arătați legătura dintre cine sunteți și ce propuneți: că aveți acces la publicul respectiv, că ați mai făcut ceva asemănător la scară mai mică, că aveți în echipă oameni care știu domeniul. O asociație de un an poate scrie cu încredere „am organizat deja două ediții ale evenimentului cu resurse proprii”, și asta spune mult. Onestitatea despre ce nu aveți încă, însoțită de un partener care completează golul, este de asemenea un argument.

A patra întrebare este ce vă costă, cu adevărat. Bugetul este partea în care echipele studențești pierd cel mai des puncte, nu pentru că cer prea mult, ci pentru că uită lucruri. Uită de materiale, de transport, de pauzele de cafea, de ore de muncă pentru raportare. Sau, dimpotrivă, trec cifre rotunde fără nicio ofertă în spate. Un buget bun se construiește de jos în sus, activitate cu activitate, cu un mic tabel în care notați fiecare cheltuială și cum ați ajuns la sumă. Întrebați-vă apoi ce se întâmplă dacă primiți doar jumătate din bani: care activități rămân și care dispar. Dacă aveți acest răspuns, aveți și un proiect flexibil.

Ultima întrebare este ce rămâne după, adică despre continuitate. Un proiect care se termină odată cu banii este o pierdere pentru toată lumea. Nu înseamnă că fiecare proiect trebuie să devină permanent, dar înseamnă că trebuie să lase ceva în urmă: o metodă scrisă pe care alții o pot folosi, un grup de oameni formați care continuă, un acord cu o instituție, o ediție următoare. Gândiți de la început cine preia și cu ce resurse, chiar dacă răspunsul este „facem o versiune mai mică din fondurile asociației”.

Abia după aceste cinci răspunsuri merită deschis formularul. Veți constata că rubricile cu nume complicate, de la „relevanță” la „impact” și „sustenabilitate”, nu sunt decât aceleași întrebări puse în limbaj administrativ. Noi continuăm atelierele în lunile următoare și le vom adapta pe măsură ce apar apelurile de finanțare ale primăverii. Dacă organizația voastră vrea să treacă prin acest exercițiu cu cineva din afară, scrieți-ne; cea mai bună pregătire este un proiect real, lucrat împreună.