O sesiune bună de educație nonformală nu e o improvizație reușită. E proiectată cu aceeași rigoare ca o lecție, dar după alte principii. Mai jos, structura pe care o folosim la IRDT pentru o sesiune de 90 de minute.
1. Obiective de învățare (înainte de orice)
Două–trei obiective formulate concret: „La final, participanții vor putea să identifice trei forme de discurs instigator la ură și să propună un răspuns la fiecare.” Dacă nu poți formula obiectivul, nu ai încă o sesiune.
2. Energizer (5–10 min)
Scurt, legat de temă dacă se poate, niciodată doar de dragul distracției. Scopul: atenție și siguranță în grup.
3. Activitatea principală (40–50 min)
Simulare, joc de rol, studiu de caz, atelier creativ, dezbatere. Participanții fac, nu ascultă. Formatorul observă, intervine minim, notează ce vede.
4. Debriefing (20–30 min)
Partea pe care începătorii o sar și care face toată diferența. Trei straturi de întrebări: ce s-a întâmplat (fapte), ce ați simțit și observat (proces), ce luați cu voi (transfer). Aici experiența devine învățare.
5. Închidere (5 min)
Un cuvânt, o notă în jurnalul de învățare, o legătură cu sesiunea următoare.
Greșeli frecvente
- Activitate spectaculoasă, debriefing inexistent
- Obiective vagi („să înțeleagă incluziunea”)
- Formatorul vorbește mai mult decât participanții
- Lipsa de legătură între sesiuni