Articole · 15 februarie 2023

Competențe digitale pentru tineri: dincolo de rețelele sociale

Că un tânăr petrece patru ore pe zi pe telefon nu înseamnă că are competențe digitale. Cadrul european DigComp definește competența digitală pe cinci arii, iar majoritatea tinerilor cu care lucrăm sunt puternici doar pe una.

Cele cinci arii DigComp

  1. Informație și date: căutare, evaluarea surselor, gestionarea datelor
  2. Comunicare și colaborare: interacțiune, partajare, participare civică online, netichetă
  3. Creare de conținut digital: producere, editare, drepturi de autor, programare de bază
  4. Siguranță: protecția dispozitivelor, a datelor personale, a sănătății și a mediului
  5. Rezolvarea de probleme: identificarea nevoilor, alegerea instrumentelor, învățare continuă

Unde sunt tinerii

Puternici la comunicare, slabi la evaluarea surselor, la siguranță și la crearea de conținut care nu e un clip. Asta vedem în autoevaluările de la începutul proiectelor.

Ce facem

  • Verificarea de știri ca exercițiu standard de gândire critică
  • Ateliere de creare de conținut cu scop: o pagină, un chestionar, o prezentare a unui proiect
  • Sesiuni de siguranță digitală: parole, autentificare în doi pași, ce publici și ce nu
  • Instrumente de colaborare folosite real în proiecte, nu prezentate teoretic

Proiectul „Youth and Digital Entrepreneurship” (2018) a fost prima noastră încercare sistematică în această direcție. Strategia 2024–2027 o continuă.